Tesla a construit cea mai mare baterie din lume într-un timp record

de: Alexandru Puiu
27 11. 2017

Tesla a promis că va realiza cea mai mare baterie din lume pentru a remedia situația dezastruoasă a alimentării cu energie electrică din Australia de Sud.

Cei de la Tesla s-au ancorat la mijlocul acestui an la un proiect foarte ambițios. Au semnat un contract cu autoritățile australiene pentru realizarea unei baterii gigantice ce urma să stocheze o cantitate impresionantă de energie electrică. În final, creația trebuia să fie cea mai mare din lume de acest tip și să reprezinte o dovadă a abilităților companiei americane în materie de acumulatori. Atât de mare a fost ambiția lui Elon Musk, încât a postat pe Twitter la momentul semnării contractului că, dacă nu-și va respecta angajamentul într-o sută de zile, costul întregii lucrări va fi gratuit.

Pe lângă faptul că s-au respectat termenii contractului, lucrarea a fost finalizată mai repede. Imediat după, guvernul australian a emis un comunicat de presă confirmând că bateria de 100MW este funcțională. În următoarele zile va fi încărcată cu energie electrică și se vor efectua numeroase teste înainte să intre pe mâna publicului larg. Tehnologia folosită de bateria din imaginea de mai sus este litiu-ion.

Cea mai mare baterie din lume are ca scop facilitarea alimentării unei zone din Australia care a întâmpinat numeroase probleme cu fluxurile de energie electrică. Pentru alimentarea cu energie, PowerPack-urile de la Tesla vor fi conectate la o fermă de eoliene.

Acest efort financiar a fost făcut după ce în luna septembrie a anului trecut, întregul teritoriu a rămas fără energie electrică. Evenimentul incredibil de grav a generat discuții aprinse pe marginea securității energiei și a inabilității soluțiilor de energie regenerabilă de a satisface nevoile consumatorilor din zonă. Bateria creată de Tesla va funcționa ca un backup menit să compenseze consumul energetic, în momentele în care sursele tradiționale nu mai fac față. Prețul proiectului a fost de aproximativ 50 milioane de dolari.